L.A. Baschet

Clubul nostru participă cu două echipe la ediția din acest an a Competițiilor Regionale, organizate de către Sucursala Regională 6 a Federației Române de Baschet (SR6), împreună cu Asociația Județeană de Baschet Cluj.

L.A. Baschet va fi prezentă cu câte o echipă în secțiunile de Babybaschet feminin și Minibaschet feminin, prima dintre ele urmând să dispute turneul cu numărul 1 la finalul acestei săptămâni.

Așadar sâmbătă, 14 februarie, echipa noastră de babybaschet se va deplasa la Târgu Mureș, acolo unde Gladius Lucky Dragons organizează jocurile primului turneu al categoriei.

Meciurile vor avea loc în sala Gladius Lucky Dragons (str. Gheorghe Doja 177 Târgu Mureș, în incinta Prodcomplex), după următorul program:

  • 10:00 – 11:00 L.A. Baschet Cluj – ACS Smart Basketball Blue
  • 13:00 – 14:00 Universitatea Cluj – L.A. Baschet Cluj

Lotul se jucătoare ce va face deplasarea, alături de antrenoarele Ștefana Botoș și Andreea Lazăr, este compus din sportivele Ema Bindea, Elena Buturca, Maia Chelaru, Petra Cristea, Sarah Hazota, Raissa Lazăr, Eva Mariș, Nora Nicoară, Cezara Pop, Denisa Roman, Bianca Sălăgean, Ema Șușman și Medeea Titi.

Competițiile Regionale sunt o întrecere ce se adresează sportivilor care nu participă în Campionatele Naționale de Juniori.

Scopul declarat al acestei inițiative este de a promova și dezvolta baschetul juvenil în regiunea acoperită de SR6, respectiv județele Bistrița Năsăud, Cluj, Mureș și Sălaj.

Competițiile Regionale se află deja la a doua ediție.

Alte știri