L.A. Baschet

Andreea Lazăr

ANTRENOR

Naționalitate

Data nașterii

02/04/1990

Vârstă

34

Echipa actuală

LA U13

Povestea mea

Numele meu este Russi și sunt dependentă… de sport și de copii! Mai exact, de bucuria pe care ni le aduc.

Sunt fostă sportivă de performanță, sunt absolventă a Facultății de Kinetoterapie, Sport și Performanță Motrică și am absolvit mai multe cursuri de specializare. V-ați prins deja că iubesc mișcarea.

V-am spus că iubesc și copiii. Dintotdeauna. Dar acum sunt și mamă a doi copii.

Vă spun un secret: nu mă vedeam antrenor. Însă am simțit că am ceva de transmis mai departe generației tinere. Am încercat și îmi place mult! Mult de tot! Iar de când cu cei doi copii ai mei, recunosc că văd toată treaba puțin diferit, mai bine, lucru care mi-a completat dorința de a mă implica și mai mult în dezvoltarea copiilor prin sport. Chiar însărcinată fiind, făceam sport cât încăpea, cum să nu fac acum, când mai trebuie să îi învăț ce bună e mișcare și pe ai mei, dar și pe ai voștri, dragi părinți? Dar să știți că și pe ai voștri, atunci când vin la LA Baschet Cluj, îi simt tot ai mei. Și am grijă de ei ca de ai mei proprii.

Când am început LA Baschet, mi-am zis că vreau să cresc copii sănătoși din mai multe puncte de vedere. Sănătoși fizic, sănătos psihic. Pentru că nimic nu e mai adevărat ca „Mens sana in corpore sano”. Mai ales acum, în vremurile pe care le trăim, când obezitatea ne mănâncă sănătatea, când statul cu telefonul în mână sau în fața calculatorului ne face sedentari bolnavi.

Mi-am zis că vreau să cresc copii sănătoși. Ei sunt viitorul. Avem nevoie de un viitor sănătos. Noi, îndrumătorii, antrenorii, putem deveni parte din viitorul lor sănătos prin ce le transmitem. Și apoi, sănătatea lor și performanțele lor sunt bucuria noastră, așa e, dragi părinți?

Ca fostă sportivă, vă spun că cel mai frumos sentiment, până la cel de părinte, este să îți agațe cineva o medalie de aur în gât, să te aplaude o sală întreagă și să dansezi sub ploaie de șampanie. Însă e cale lungă până acolo!

De asemenea, că spun că sportul nu e doar despre a câștiga meciuri la o vârstă fragedă. Însă lasă o amprentă mare în dezvoltarea copiilor!

Vreau să păstrez multe din junioratul meu, care a fost, de fapt, a doua mea familie (când zic asta, mă gândesc la Tibi, la Călin, la soții Ph și la multe fete), însă cred totodată că pot și îmbunătăți multe!

Am trecut prin mâna multor antrenori (români și străini), care au contribuit la performanțele mele sportive, dar și ca individ!

Pe lângă fani și susținători necondiționați și neprețuiți, baschetul a adus în viața mea, în primul rând, mulți oameni apropiați buni și frumoși, și așa se face că acum colaborez cu foste colege și foști colegi. Ei sunt cei care acum mă ajută în pregătirea copiilor noștri de la LA Baschet pe partea de nutriție, antrenament fizic, mental coaching. Am ales doar colegi performanți pentru că ce e mai bine decât omul potrivit la locul potrivit? Aici, performerii vor crește performeri.

Aici, la LA Baschet Cluj sau la clubul meu, de fapt al nostru, dar căruia i se spune și Clubul lui Russi.

Suntem o echipă tănără, împreună învățăm multe și am încredere că vom face o treabă bună. Aveți și voi încredere în noi și în copiii noștri!